ORDIN nr. 6.154 din 31 august 2023privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025

EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 6 septembrie 2023

Având în vedere:– prevederile art. 63 alin. (1) lit. e), alin. (3^2) și (3^3), ale art. 76 alin. (4), ale art. 94 alin. (2) lit. e) și ale art. 361 alin. (3) lit. d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 356/2022;– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare;– Referatul de aprobare nr. 2.323 DGIP din 11.08.2023, referitor la proiectul de Ordin privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1(1) Se aprobă Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, prevăzut în anexa nr. 1.(2) Calendarul prevăzut la alin. (1) se aplică pentru admiterea în toate unitățile de învățământ liceal de stat, precum și pentru admiterea în unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze și să desfășoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.Articolul 2(1) Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2024-2025 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, și cu prevederile prezentului ordin.(2) Prevederile alin. (1) se aplică și pentru admiterea absolvenților clasei a VIII-a în unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze și să desfășoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.(3) Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau doresc să se transfere de la învățământul profesional la învățământul liceal sau, în cadrul aceluiași tip de învățământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/ calificare profesională la alta/altul, nu participă la procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025. Pentru continuarea studiilor de către acești absolvenți se aplică prevederile regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educației.(4) Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025 și care au participat la procesul de admitere în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, pot participa la procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025.(5) În învățământul liceal la cursuri cu frecvență redusă se pot înscrie absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare care împlinesc 20 de ani până la data de 31 august 2024 inclusiv.(6) Calculul mediei de admitere se face în conformitate cu prevederile pct. I al anexei nr. 2.(7) Metodologia prevăzută la alin. (1) se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025.(8) Prin excepție de la prevederile art. 5 alin. (2) și (4) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:a) media generală de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a;b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.(9) În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la alin. (8) lit. a)-d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.(10) În procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, ședințele/acțiunile de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, precum și cele pentru completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora pot fi realizate în unitatea de învățământ și prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință online etc.). Diriginții claselor a VIII-a au obligația de a informa și a oferi consultanță absolvenților clasei a VIII-a și părinților/reprezentanților legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acțiuni.(11) Pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2024-2025, inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București alocă, peste numărul de locuri repartizat unităților de învățământ, 1-2 locuri speciale suplimentare la clasă pentru elevii romi, respectiv 1-2 locuri suplimentare la clasă, distincte în unitățile de învățământ de masă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) proveniți din învățământul de masă și din învățământul special, care susțin evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de elevi. Locurile distincte alocate pentru elevii romi, respectiv pentru elevii cu CES vor fi distribuite în mod egal între unitățile de învățământ liceal, stabilite de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, astfel încât un număr cât mai mare de unități de învățământ liceal să poată asigura dreptul la educație al acestor elevi, pe toată raza județului/municipiului București, în vederea respectării principiului egalității de șanse. Informațiile referitoare la locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații care optează pentru admiterea pe locurile speciale pentru elevii romi, respectiv pentru candidații cu CES: condițiile de înscriere, documente necesare și instituții care le eliberează, data-limită de eliberare a documentelor și data-limită de înscriere, liceele la care sunt alocate locurile respective etc. sunt cuprinse în broșura de admitere.(12) Recomandările scrise vizând apartenența la etnia romă, respectiv copiile certificatelor de orientare școlară și profesională emise de centrul județean/al municipiului București de resurse și asistență educațională se depun, de către candidații/părinții/ tutorii/reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru admiterea pe locurile speciale pentru romi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES, la unitatea de învățământ din care provin candidații, în termenul precizat în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, prevăzut în anexa nr. 1. Recomandările scrise vizând apartenența la etnia romă se pot elibera de către organizațiile legal constituite ale romilor. În situații justificate și dovedite, recomandările scrise vizând apartenența la etnia romă, respectiv copiile certificatelor de orientare școlară și profesională emise de centrul județean/ al municipiului București de resurse și asistență educațională se pot depune și după termenul precizat în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, prevăzut în anexa nr. 1, doar cu acordul președintelui Comisiei Naționale de Admitere.(13) Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, repartizarea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.(14) La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.(15) Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru romi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizată, conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, prevăzut în anexa nr. 1.(16) După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale prevăzute la art. 54 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere, fără a depăși numărul maxim legal de elevi la clasă.(17) Criteriul referitor la media de admitere, menționat la alin. (16), se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat toate locurile alocate prin planul de școlarizare la specializarea/clasa respectivă, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidații romi și pentru candidații cu CES.(18) Prin excepție de la prevederile art. 54 alin. (2) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, în perioada de rezolvare a situațiilor speciale, candidații gemeni/tripleți se pot redistribui de către comisiile de admitere județene/a municipiului București în clasa celui cu media mai mare sau invers fără raportarea la media ultimului admis la specializarea la care se solicită redistribuirea, la cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al elevului. Aceste prevederi nu se aplică pentru redistribuirea candidaților gemeni/tripleți pentru care se solicită admiterea la o clasă la care se susțin probe de aptitudini și care nu au susținut și promovat, conform prevederilor metodologiei, aceste probe. În situația în care prin redistribuirea candidaților gemeni/tripleți se depășește numărul maxim legal de elevi la clasă, se aplică prevederile legale cu privire la posibilitatea de depășire a efectivelor maxime de elevi.(19) Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ liceal la care au fost admiși candidații se realizează în perioada prevăzută în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024- 2025. La depunerea dosarului de înscriere, cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere se depun în copie certificată „Conform cu originalul“ de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe.(20) Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, se repartizează în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025.(21) Repartizarea candidaților menționați la alin. (20) în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025 se realizează de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, conform unei proceduri aprobate de aceasta, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată unităților de învățământ. Repartizarea acestor candidați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală a efectivului de elevi se face cu respectarea criteriului referitor la media de admitere, conform prevederilor alin. (17).(22) După repartizarea candidaților menționați la alin. (14) în prima etapă de admitere computerizată, după rezolvarea situațiilor speciale și după a doua etapă de admitere se repartizează și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin.(23) Repartizarea absolvenților clasei a VIII-a menționați la alin. (22) se realizează de către comisia județeană de admitere/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată unităților de învățământ.(24) Candidații menționați la alin. (22) și art. 10 nu pot fi repartizați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală de elevi pentru clasele de învățământ liceal.(25) Comisia națională de admitere poate elabora precizări, instrucțiuni sau proceduri, în vederea organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025.(26) Comisia națională de admitere poate aproba, în situații excepționale, prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (1) și art. 19 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010, numirea în calitate de președinte al comisiei de înscriere din unitatea de învățământ gimnazial, respectiv de președinte al comisiei de admitere din unitatea de învățământ liceal a unui cadru didactic - membru al consiliului de administrație.(27) În situații justificate, la solicitarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Comisia națională de admitere poate aproba, prin derogare de la prevederile art. 15 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010, un număr mai mare de vicepreședinți/secretari/membri în comisia de admitere județeană/a municipiului București.(28) Candidații pot participa la repartizarea computerizată într-un singur județ. Înscrierea candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ se realizează la unitatea de învățământ din care provin candidații, conform unei proceduri elaborate de Comisia națională de admitere. Comisia națională de admitere stabilește, prin procedură, și modalitățile de completare a opțiunilor și de transmitere a fișelor de înscriere, de înregistrare a datelor în baza de date și de comunicare a rezultatelor acestor candidați.Articolul 3(1) Elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2024-2025, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.(2) Metodologia de înscriere în clasa a IX-a a candidaților menționați la alin. (1), precum și lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea elevilor menționați la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educației, până la data de 1 martie 2024.Articolul 4(1) Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul școlar 2024-2025 în liceele vocaționale se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare și structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale, prevăzută în anexa nr. 3.(2) La profilurile artistic, sportiv, teologic, militar și pentru specializarea filologie de la Liceul Waldorf, aprecierea probelor de aptitudini se face prin note. Calculul mediei finale de admitere pentru acești candidați se face în conformitate cu prevederile pct. II din anexa nr. 2.(3) În cazul în care după comunicarea rezultatelor la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini există candidați admiși care declară, în scris, că renunță la locul obținut pentru a participa la etapa de repartizare computerizată, pe locurile eliberate de aceștia pot fi admiși alți candidați care au susținut proba respectivă de aptitudini, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.(4) Rezultatele obținute de candidați la probele de aptitudini și la probele de limbă modernă sau maternă sunt recunoscute în orice județ sau în municipiul București în care aceștia optează să se înscrie pentru repartizarea computerizată, indiferent de județul sau sectorul din municipiul București în care candidații au susținut probele respective.Articolul 5(1) Candidații care participă la admiterea în învățământul preuniversitar liceal militar sunt ierarhizați și repartizați computerizat, în limita cifrei de școlarizare aprobate pentru fiecare colegiu național militar, în ordinea strict descrescătoare a mediei finale de admitere și pe baza opțiunilor din fișa de înscriere specifică.(2) În cazul în care, după comunicarea rezultatelor, la colegiile naționale militare există candidați admiși care declară, în scris, că renunță la locul obținut, pe locurile eliberate de aceștia pot fi admiși alți candidați care au promovat proba de verificare a cunoștințelor, în ordinea strict descrescătoare a mediei finale de admitere și în funcție de opțiunile exprimate în fișa de înscriere specifică.(3) Calculul mediei finale de admitere pentru candidații la admiterea în colegiile naționale militare se face în conformitate cu prevederile pct. II al anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.Articolul 6(1) Proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în anul școlar 2024-2025 în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se organizează în conformitate cu Metodologia de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională/olimpiada de limbă modernă cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă, de organizare și desfășurare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv și structura acesteia, prevăzută în anexa nr. 4.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru grupele/clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv pentru începători nu se organizează proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv. Comisiile de admitere județene/a municipiului București vor aloca coduri distincte pentru clasele sau grupele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv pentru începători și vor menționa în broșura de admitere faptul că nu se susține probă de verificare a cunoștințelor de limbă modernă. Admiterea candidaților la clasele sau grupele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv pentru începători se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de opțiuni.(3) Candidații care, pe parcursul învățământului gimnazial, promovează examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot solicita recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv.(4) Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se fac, la cerere, dacă certificatul obținut/diploma obținută validează un nivel de competență lingvistică egal sau superior nivelului A2, corespunzător Cadrului european comun de referință pentru limbi. În situații excepționale, în care se înregistrează întârzieri în eliberarea certificatului/diplomei de către instituția/organizația care administrează examenul, se poate recunoaște și echivala și adeverința eliberată de instituția/organizația respectivă, însoțită de fișa rezultatelor obținute.(5) Se recunosc și se echivalează numai rezultatele obținute pentru limbile moderne la examenele menționate în Lista examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010 privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, cu modificările ulterioare. De asemenea, se recunosc și se echivalează rezultatele obținute la examenele care conferă nivelul de competență lingvistică egal sau superior nivelului A2, organizate de instituțiile prevăzute în lista menționată, numai pentru limba modernă la care fiecare instituție are deja examene prevăzute în listă.(6) Candidații cărora li se recunosc și li se echivalează rezultatele obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, conform prevederilor prezentului ordin, primesc nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv.(7) Candidaților care, în clasa a VII-a/a VIII-a, au obținut premiul I, al II-lea, al III-lea sau mențiune la etapa națională a olimpiadei de limba modernă li se recunosc rezultatele obținute la olimpiadă, în baza diplomei emise de Ministerul Educației, și li se echivalează cu nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, pentru limba modernă la care au obținut distincția respectivă.(8) Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute pentru limbile moderne la examenele menționate în Lista examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010, cu modificările ulterioare, precum și a premiilor I, al II-lea, al III-lea sau mențiunilor la etapa națională a olimpiadei de limba modernă se realizează de către comisia de înscriere constituită la nivelul unității de învățământ gimnazial din care provin candidații, conform dispozițiilor prevăzute în anexa nr. 4.(9) Candidaților care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ cu predare într-o limbă maternă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv li se pot recunoaște, la cerere, rezultatele obținute la limba respectivă și li se echivalează cu nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a limbii moderne în regim bilingv. Această prevedere se aplică și candidaților care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ din străinătate, având ca limbă de predare limba modernă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv.(10) Pentru situațiile prevăzute la alin. (9), dovada studierii limbii respective la nivel de limbă de predare o constituie, după caz, foaia matricolă sau decizia de echivalare a studiilor parcurse în străinătate.Articolul 7(1) Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respective pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, semnată de părinte sau reprezentantul legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale.(2) În a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, părinții sau reprezentanții legali ai candidaților prevăzuți la alin. (1) pot solicita, în scris, stabilirea mediei la evaluarea națională, luând în calcul și rezultatul la proba de limbă și literatură maternă.Articolul 8(1) Unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, pot opta să organizeze și să desfășoare procesul de admitere a absolvenților clasei a VIII-a, pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învățământul liceal, conform prevederilor prezentului ordin.(2) La solicitarea unităților de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează pentru organizarea și desfășurarea procesului de admitere a absolvenților clasei a VIII-a, pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învățământul liceal, conform prevederilor prezentului ordin, inspectoratele școlare includ oferta acestora de școlarizare în clasa a IX-a în aplicația informatică utilizată pentru repartizarea computerizată.(3) Unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează pentru organizarea și desfășurarea procesului de admitere a absolvenților clasei a VIII-a, pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învățământul liceal, conform prevederilor prezentului ordin, au obligația de a transmite inspectoratului școlar, odată cu solicitarea menționată la alin. (2), toate informațiile necesare candidaților pentru admiterea în liceu, care trebuie să fie incluse în broșura de admitere, la care se vor adăuga și informațiile cu privire la taxa de școlarizare.(4) Inspectoratele școlare includ în broșura de admitere toate informațiile menționate la alin. (3), precum și codurile de înscriere alocate fiecărei unități de învățământ.(5) Codurile de înscriere se alocă pentru fiecare unitate de învățământ liceal particular, pe filiere, profiluri, specializări/ domenii de pregătire, limbă de predare (pentru clasele cu predare în limbile minorităților naționale). Pentru a evita confuziile și greșelile de completare a fișelor de înscriere, codurile pentru specializările de la aceste unități de învățământ liceal se vor alege dintr-un interval diferit de intervalul în care se află codurile pentru unitățile de învățământ liceal de stat: de exemplu, codurile pentru unitățile de învățământ de stat vor fi între 100 și 300, iar codurile pentru unitățile de învățământ particular între 400 și 500.(6) Admiterea în unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care nu au optat pentru organizarea și desfășurarea procesului de admitere conform prevederilor prezentului ordin, se face în conformitate cu metodologia și calendarul stabilite de către fiecare unitate de învățământ, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(7) La încheierea tuturor etapelor de admitere prevăzute în prezentul ordin, unitățile de învățământ liceal particular menționate la alin. (6) au obligația de a introduce în Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR) toți elevii înmatriculați în unitatea de învățământ în clasa a IX-a.Articolul 9(1) În etapele procesului de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, care presupun comunicarea de rezultate, datele personale ale candidaților (numele, inițiala/inițialele tatălui și prenumele) vor fi publicate în format anonimizat (coduri individuale).(2) Informațiile care conțin datele de identificare a elevilor și rezultatele obținute de aceștia în cadrul admiterii în învățământul liceal sunt: codul individual alocat candidatului, județul de proveniență, școala de proveniență, limba maternă, media de admitere, rezultatele aferente evaluărilor elevului, media de absolvire, unitatea de învățământ în care a fost repartizat, specializarea la care a fost repartizat. Aceste informații se afișează în format letric sau în format electronic la nivelul unităților de învățământ și al inspectoratelor școlare, dar și pe pagina de internet a Ministerului Educației.(3) Ștergerea informațiilor menționate la alin. (1) de pe pagina de internet a Ministerului Educației și a unităților de învățământ/inspectoratelor școlare se realizează după împlinirea termenului de 2 ani de la data afișării. Afișarea în format letric la avizierul unităților de învățământ/inspectoratelor școlare a acestor informații se menține pe o perioadă de o lună de la data afișării.(4) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) se aplică în mod corespunzător.Articolul 10După derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar, dacă se mai înregistrează solicitări de înscriere în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat ale candidaților din seria curentă, precum și ale candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, inspectoratul școlar, prin comisia județeană de admitere/a municipiului București, îi repartizează pe acești candidați, în intervalul 28 august 2024 - până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, iar pe absolvenții clasei a VIII-a, care nu au susținut evaluarea națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII.Articolul 11La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare se abrogă.Articolul 12Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul - Direcția minorități, Direcția generală informatizare, Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară, Direcția generală juridică și control, Direcția generală economică, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Articolul 13Anexele nr. 1-5*) fac parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexele nr. 1-5 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.Articolul 14 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației,


Ligia Deca
București, 31 august 2023.