Vorbeam, zilele trecute, cu câțiva tineri elevi despre o seamă de teme și am ajuns, dată fiind proximitatea celebrării evenimentului, la Unirea Principatelor Române. Mica Unire, cum i se mai spune, pe nedrept, din punctul meu de vedere, ținând cont că fără acest act Marea Unire din 1918 nu ar fi fost la fel de posibilă, sau nu la acel moment. S-a abordat subiectul patriotismului și curajului liderilor, politici sau nu, al elitelor acelor vremi care au pus la cale unirea.
I-am întrebat dacă știu cine este Cocuța Conachi. S-au privit zâmbind mirați și așteptând să continui, ca să se lămurească. Atunci le-am spus despre fiica boierului Costache Conachi, fără de care Unirea Principatelor ar fi fost compromisă, în ciuda tuturor eforturilor mișcării unioniste. Aceasta a fost căsătorită cu Vogoride, un principe de origine bulgară, instalat de Înalta Poartă locțiilor de Domnitor, căruia i s-a promis tronul Moldovei dacă zădărnicește unirea dorită de români cu Țara Românescă. Astfel, soțul Ecaterinei Cocuța Conachi a măsluit alegerile pentru Divanurile Ad-hoc din 1857, eliminând de pe liste toți candidații unioniști. Minciuna că românii nu au dorit unirea a fost transmisă, spre înștiințare, cancelariilor Occidentale. În acest context, acestea și-au șters din agendă tema unirii celor două principate, în ciuda contestațiilor înaintate de liderii unioniști.
În vreme ce soțul său nu-și încăpea în piele de bucuria de a fi domnitor, Cocuța Conachi, o femeie educată și o unionistă convinsă, cu înțelegerea perfectă – grație educației sale – a semnificației și implicațiilor unirii celor două țări românești, și-a înfruntat soțul și a găsit în seiful acestuia corespondența cu Înalta Portă, din care reieșea complotul și mistificarea realității alegerilor, după cum arată profesorul Vasile Ghica în lucrarea sa despre biografia Ecaterinei Cocuța Conachi. Cu un curaj și o determinare deosebite, Cocuța Conachi a predat scrisorile liderilor unioniști. Dovezile privind mistificarea alegerilor au apărut în presa belgiană, iar cancelariile occidentale și-au reconsiderat poziția, generând reluarea votului, care, după cum știm, a fost în favoarea unirii. Fapt împlinit, oficial, la 24 ianuarie 1859. 
„Wow! Fără această doamnă lucrurile rămâneau așa!” a exclamat unul dintre  interlocutorii mei.  „Dar poate că nu se lăsau și tot făceau unirea, în altă perioadă” l-a completat un altul, în vreme ce colegii lor dădeau aprobator din cap. „În orice caz, e tare că un singur om, de la care nu te-ai fi așteptat, a putut salva munca atâtor lideri importanți. Și a salvat timp.” „A știut, tipa, ce face!” a concluzionat o fată.
„A știut tipa ce face”... adică a avut o cunoaștere, o educație în acest sens. Aha! O educație care i-a permis să discearnă binele de rău – importanța unirii, nevoia susținerii acesteia și cea de corectitudine – și să o determine să fie curajoasă, să acționeze la momentul oportun, chiar dacă nu era parte din staff-ul unionist și chiar dacă se plasa împotriva soțului său.
Astăzi, despre rolul său în Unirea Principatelor se vorbește puțin, ici-colo prin vreo carte.
Când vine vorba despre mari evenimente politice, definitorii pentru istoria națională, discursurile și rememorările abundă în cuvinte ca „patriotism”, „curaj”, „demnitate”, „onoare”, „viziune”, „negociere”, „fermitate”, cu referire, îndeosebi, la personalitățile timpurilor, la persoanele publice, deseori cu funcții și activități la nivel înalt.
Însă, realitatea este că progresul unei activități, al unei acțiuni, al unei întreprinderi, al unei societăți, al unei națiuni, al lumii, îl facem om cu om. Toți avem rolul nostru în progres, dacă ni-l asumăm și îl îndeplinim cum se cuvine, cu responsabilitate, educație și curaj. Nu îl poate construi doar un lider, nu îl face numai directorul, managerul, numai geniul sau numai omul politic. Este nevoie de fiecare om.
Prin educație, fiecare dintre noi putem fi, la nivel micro și macro, o Cocuța Conachi.  O persoană fără prea mare notorietate azi, dar care a contribuit decisiv, în momentul decisiv, la cursul țării noastre de azi.
Curajul începe de la educație, acțiunea începe de la educație,  rezultatul derivă din educație. Fiindcă educația este progres. Mă gândesc la toate acestea și la recentul meu dialog cu elevii, acum, în zi de mare sărbătoare pentru noi, românii, Ziua Unirii Principatelor Române.
Rolul nostru, de dascăli, este de a-i educa pe copii să vadă esența din aceste evenimente istorice și să tragă din ele învățămintele necesare, nu doar să rețină pe de rost date și evenimente și să participe la festivități de celebrare doar pentru că îi duce școala sau oricare altă instituție. Ci pentru că așa îi duce inima. Rolul nostru este să-i educăm, nu să le predăm materii.
Chiar dacă acesta nu este un mesaj clasic, de genul „La mulți ani, Români! La mulți ani, România!”, mi-l asum și semnez,
Cu respect pentru românii de azi, de ieri și de mâine,
Stelian Fedorca, președintele Fundației Progres prin Educație

Surse fotografii:
Ecaterina Cocuta Conachi - arhiva Muzeul de Istorie din Tecuci
Ecaterina -Cocuta-Conachi- Ziarul Tecucean